La vârsta de 16 ani Daria Gusă a fost abordată, pe Insta messenger, de către unul din frații Tate.
Sper ca o bună parte din fetele aflate astăzi la vârsta adolescenței, să înțeleagă câte ceva din felul în care Daria a ales să NU dea curs “vieții de huzur” promise de către Tate.
Editorial Solid News:
Scandalul/telenovela fraților Tate: două certitudini și două întrebări.
Experiența mea cu unul dintre ei.
În urma reținerii fraților Andrew și Tristan Tate de către DIICOT, din seara de 29 decembrie, acuzați fiind de trafic de persoane și viol, toată presa română, cât și cea internațională, a sărit pe subiect, astfel ați putut citi detaliile scandalului. Mie mi-a atras atenția în plus pastila-editorial a domnului Sorin Roșca-Stănescu, difuzată ieri la GOLD FM. Rezumând punctul dânsului de vedere, sintetizez că SRS îi consideră pe cei doi tineri ca fiind oameni de succes, care au fost pe nedrept acuzați de proxenetism, chiar pe filiera ambasadei SUA, și reclamați astfel la DIICOT. Această ipoteză, diferită de a mea, m-a mobilizat să scriu o analiză despre scandalul/telenovela Tate, deoarece s-a întâmplat să urmăresc subiectul în ultimii ani.
Prima dată când m-am interesat despre acești indivizi a fost atunci când am primit un mesaj de la unul dintre frațiiTate, se întâmpla acum 3 ani. Aveam 16 ani, tocmai îmi făcusem cont de Instagram, dar eram plecată deja din țară, studiam în Austria. Mi s-a părut dubios că un om cu câteva milioane de followeri, de care nu mai auzisem, îmi trimisese un mesaj explicit, cu scopul evident de a mă ”agăța” (nu-l citez aici, sunt sigură că vă puteți imagina stilul). Pentru că expeditorul era localizat în zona Prahovei, mi-am întrebat în trecere foste colege de la liceul din Câmpina dacă au primit cumva și ele mesaje similare, și trei dintre ele mi-au confirmat că da. Eu nu am răspuns mesajului, dar una dintre prietenele mele, care avea la vremea aceea 15 ani și era elevă în clasa a-X-a, a răspuns, și astfel a continuat conversația un timp cu ”fratele Tate”. Individul îi propunea să se întâlnească cu el, lăudându-se cu mașinile de lux cu ar putea să o plimbe sau cu restaurantele faimoase unde ar putea merge la masă împreună. Din fericire, prietena mea nu a fost naivă și l-a refuzat, dar în urma întâmplării, cei doi Tate au început să fie monitorizați în grupul de fete vizate de mesajele lor, așa am ajuns și eu să cunosc detaliile isprăvilor furtunoase ale fraților, mediatizate și de presa de scandal.
Dintre cei doi, Andrew apare ca fiind “capul răutăților”, despre Tristan nu se știu prea multe în afară de faptul că a fost împreună cu Bianca Drăgușanu și este partener în toate afacerile lui Andrew. Născuți în SUA, tatăl lor este un american, maestru internațional la șah, primul din comunitatea de afro-americani care a ajuns la un nivel atât de înalt în acest sport, mama lor fiind o asistentă de catering britanică. În urma divorțului părinților, cei doi s-au mutat în Anglia, unde mama lor i-a crescut și educat în religia catolică. La vârsta de 19 ani Andrew s-a apucat de kickboxing, reușind în următorii câțiva ani să ajungă lider european în categoria unde lupta. Beneficiind de faima pe care i-a oferit-o sportul, a fost invitat în 2016 să participe la reality show-ul britanic “Big Brother” (un fel de Survivor), de unde a fost eliminat în prima săptămână, din cauză că a fost surprins într-un video în care bătea o domnișoară cu cureaua. Când este întrebat în interviuri despre acel videoclip, Tate spune ba că femeia este de fapt o prietenă care a fost de acord cu ”tratamentul”, sau că filmarea a fost trucată, încă nu s-a hotărât ce poveste ar prefera. În 2017 Andrew s-a mutat în România împreună cu fratele său, cumpărându-și reședințe la București și Ploiești (probabil că așa am ajuns și eu pe ”radarul” lui, adresa mea fiind încă în Prahova). După venirea în România, Andrew s-a convertit în mod spectaculos și la ortodoxie, dar în vara lui 2022 a anunțat brusc că a devenit musulman. A declarat public și că are un grup de minimum 75 de “iubite”, despre care am aflat că fac videochat pentru el, și pe care le-a agățat cu binecunoscuta metodă “loverboy”, pe care a încercat-o și cu fetele de la liceul din Câmpina. Andrew a mai spus că le-a și instruit cum să inventeze povești triste, ca să poată agăța astfel mai mulți clienți.
Înșir aici câteva declarații șocante făcute de el în presă, ele sunt relevante pentru ceea ce vreau să arăt prin această analiză: “sunt un misogin declarat”, “clar sunt sexist”, “femeile trebuie să stea acasă”, “femeile nu pot conduce mașini”, “femeile sunt date bărbaților și aparțin bărbaților”, “îmi plac doar femeile de 18, 19 ani pentru că sunt mai puțin folosite”, “fetele mele nu au voie să vorbească cu niciun alt bărbat, nici nu le las să iasă din casă fără mine”, “40% din motivul pentru care m-am mutat în România este că sunt mai puțin stricți cu alegațiile de asalt sexual”.
După ce i-au fost închise conturile de social media în urma acestor comentarii, Tate a continuat să instruiască bărbați sau băieți tineri pe Twitch, sau pe platforma lui, Hustlers University (unde 200,000 de oameni plătesc 39£ pe lună ca să învețe de la Tate cum să facă bani!), despre cum să își investească fondurile, și desigur, cel mai important, cum să trateze femeile. În plus, fiind un aprig susținător al lui Trump și Musk, contul Twitter i-a fost redeschis de când acesta din urmă a preluat platforma, deci i s-au oferit și alte posibilități prin care să-și propage aberațiile. Iar omul a profitat, postând pe Twitter un text în care o ataca pe Greta Thunberg și se lăuda că are 33 de mașini, cu care va dori să polueze cât mai mult atmosfera (una dintre ele este un Bugatti Chiron de 3,48 milioane de euro, dar zice că are și un avion privat de 20 de milioane de euro, din care postează constant poze, și le mai explică fanilor săi că una dintre vilele lui face cam 30 de milioane de euro, ce mai, dovezile incontestabile ale succesului!).
Nu sunt feministă și nici ecologistă, ba chiar nici nu-mi sunt simpatice personajele care i-au atacat pe frații Tate în ultimii ani. Sunt însă revoltată că autoritățile românești le-au permis acestor indivizi să se dezvolte financiar, să seducă și să nenorocească atâtea fete naive, având dovezi publice că vorbim despre niște proxeneți dezaxați care, beneficiind de notorietatea lor, influențează milioane de tineri să dorească să fie la fel. Și asta e grav și pute rău a corupție la nivel înalt! Am avut privilegiul ca, datorită tatălui meu, să fi cunoscut de-a lungul copilăriei și adolescenței mele mulți români importanți, cu mare putere și influență. Unii încă sunt la butoanele puterii, alții s-au retras, dar cert este că toți sunt destul de bine informați și conectați cât să fi știut de această rețea criminală ce funcționează de mulți ani și să fi putut face ceva pentru a o desființa. Mă întreb oare câți dintre ei chiar au fost complici în mușamalizarea cazului, având în vedere că acești doi frați scapă basma curată de atâția ani? Și cum ar fi reacționat ei dacă chiar fetele sau băieții lor ar fi căzut în plasa fraților Tate?? După cum îi cunosc, unii ar fi făcut literalmente ”moarte de om”, dar cum nenorocirile s-au întâmplat copiilor unor anonimi, nu le-a păsat!
În final, să vă prezint și ce-am anunțat în titlu, certitudinile și întrebările. Prima certitudine pe care o putem concluziona este faptul că e de notorietate pentru instituțiile statului că acești frați exploatează această rețea de prostituție de mult timp. Întrebarea mea este, știind că și-au instruit ”sclavele sexuale” ca să-și înregistreze întâlnirile cu clienții, dacă au picat cumva în plasa lor și persoane influente în cercul puterii, iar frații Tate și-au putut evita dosarele atâta timp folosind pentru șantaj informațiile infamante la adresa clienților pe care le-au obținut fetele? Asta îmi aduce aminte de un alt caz similar, celebru la începutul anilor 2000, care îl vizează pe un anume “șmecher” cu reședințe actuale la Ibiza și la Kitzbühel, care avea sub ”gheara” sa câteva mii de românce ce practicau prostituția în Occident, și cu imaginile obținute erau șantajați oameni importanți.
A doua certitudine, impusă prin interesul special al ambasadei SUA evocat de SRS, este că au existat printre clienții fetelor din rețeaua Tate și diplomați sau militari americani. Mă întreb așadar, dacă arestarea fraților comandată brusc pe filiera ambasadei, după ce atâția ani de zile au fost tolerați/protejați, nu poate fi cumva dedicată mușamalizării dovezilor ce implică cetățeni americani? Iar aici mi se pare pilduitor scandalul Caracal, de la care au trecut doar trei ani și jumătate, unde ”monstrul” a fost condamnat, dar nimeni n-a mai discutat despre rețeaua de prostituție organizată pentru militarii americani de la Deveselu, din care făceau poate parte și Alexandra și Luiza, care încă sunt date dispărute.
Deja se știe precis că în cazul fraților Tate sunt mult mai multe fete reclamante, atât de multe încât Cancan a creat un număr de telefon special pentru a primi apeluri de la foste victime ale rețelei lor, deci scandalul este uriaș. Concluzia mea este însă una sumbră legat de succesul soluționării dosarului și oferirii de satisfacții morale și materiale victimelor, iar aici am în vedere exact detaliile din cazul Caracal, expuse mai sus, văd multe similarități cu cazul fraților Tate. Om trăi și om vedea!
La mulți ani și un an 2023 mai bun tuturor, mai ales celor care au căzut pradă unor proceduri asemenea celor practicate de frații Tate!
P.S. Numele de Andrew Tate este primul care apare străinilor atunci când cercetează despre România, în iulie 2021 căutările pe Google cu titlul de “Andrew Tate” au fost mai multe decât cele cu titlurile “Kim Kardashian”, “Donald Trump”, sau chiar “Covid-19”. În ultimii ani ne remarcam cu Hagi, Năstase sau Comăneci, acum primul lucru pe care mi-l spun despre România colegii cu care mai discut la facultate este că îl antipatizează, sau invers, că îl urmăresc pe acest individ. Ar trebui să ne gândim deci cu toții dacă dorim să acceptăm că țara noastră este văzută ca un paradis al misoginilor și al proxeneților, sau vrem să fim renumiți pentru valorile și cultura pe care le (mai) avem. Eu știu ce alegere fac.
Alte articole și postări aici.
Vă reamintesc și despre cazul Treptow.
Dar și despre cazul Epstein – Andrew – Virginia Roberts Giuffre, aici.
Editorial DC News HD Hartmann: Hartmann: Arestarea fraților Tate, anunț pentru ce se pregătește în Justiție în viitorul apropiat
De 72 de ore, pe toate canalele de televiziune, internet si media socială vestea arestării a doi cetățeni americano-britancii, pe teritoriul României a făcut vâlvă. Andrew și Tristan Tate au fost duși sub camerele de luat vederi în pușcăria românească.
Șoc și groază pentru cei doi, care se credeau invincibili și plin de ei raportând averi imense obținute în Romania. Averi pe care la ei în țările lor de origine nu aveau cum să le obțină legal.
Tristan și Andrew, ciudați promotori ai unor cauze pierdute în orice țară unde curge apa caldă, nu au fost arestați pentru că s-au certat cu o adolescentă ecologistă. Acuzațiile împotriva lor sunt extrem de severe și grave. Mai mult, arestarea lor a fost un mesaj pe care toată lumea care cunoștea ciudățenia celor doi l-a înțeles. Pentru a fi clari și direcți, mesajul transmis de arestarea celor doi Tate are caracterul unei decizii dure și implacabile. Care provine din fondul istoric al unei lupte surde între fixismul european (deseori lipsit de logică sau de soluție) al drepturilor criminalilor și ideologia drepturilor victimelor. Între cele două școli, există o dispută nu numai ideologică, dar și legală. Are drepturi mai multe criminalul decât victima? Are dreptul criminalul să fie tratat egal cu victima, atunci când vorbim de crime halucinante care distrug defintiv destinul victimei?
Europa a permis de prea multe ori jocul cu drepturile omului pentru a reduce drepturile victimelor, iar jocul pare, cel puțin în cazul celor doi frați, încheiat. Cei doi nu se vor bucura de nici o milă. Cu toată vizita din noapte a unui diplomat al perfidului Albion, cei doi nu se vor bucura de nici o simpatie sau nu vor putea exploata statutul lor de cetățeni americani sau britanici într-o țară est europeană umilită de prea multe ori de ambasadele mărețului Occident. Chiar și cu vizita din mijlocul nopții, care a durat nejustificat de mult, (de când sistemul judicar românesc se află la dispoziția unui diplomat străin care vizitează când vrea el deținuți acuzați de crime severe?), cei doi vor face pușcărie în condițiile dictate de legea românească și nu de diplomații străini.
Cazul celor doi este mesajul deciziei luate de a nu mai exista pentru nimeni, cetățean occidental sau nu, vre-o înțelegere față de acuzațiile care li se aduc. În ceea ce îi privește pe cei doi, ancheta se află doar la început. Simpatia britanică față de ei se va opri scurt sau va fi oprită dur. Acuzațiile sunt extrem de severe, iar în spatele celor doi frați povestea, conform surselor mele americane, este mult mai gravă. Va fi urmărit cu mare atenție compartamentul justiției românești care trebuie să aplice cu rigorizitate legea, fără a face greșeli. Tocmai pentru a nu permite unor diplomați să exploateze diverse etape ale anchetei. Procesul de anchetă trebuie sa fie de o duritate legală egală cu tratamentul pentru un caz de crimă internațională, iar victimele trebuie apărate imediat și cu reală putere de către statul român.
Iar dacă povestea din Argentina provoacă frisoane la Londra, este treaba celor doi. Violul și traficul de persoane sunt acuzații luate în serios peste tot în lumea civilizată. România a încetat să mai aibă milă de pedofili, violatori și neica nimeni care devin predatori sexuali pe pamântul ei. Distracția s-a încheiat. Lumea privește atent la această anchetă care trebuie să fie profesionistă, legală și imabatabilă.
Sper sincer ca prea plecații funcționari din diverse paliere de putere românească să nu facă greșeala de a negocia, pe ascuns și la ore târzii din seară, un compromis. Numele lor vor fi publice, iar carierele lor complet ruinate. În cazul celor doi, decizia este implacabilă. Și anunță oficial că România nu mai permite nimănui să o considere țară fără căini de pază. Autoritățile romîne au de muncă ani de zile în viitor pentru a curăța România de toți neisprăviții aciuiți după pradă și nemuncă.
pizza – pizzagate?!! să nu fie! Doamne apără şi fereşte!