Cum a ajuns parlamentul să cumpere sisteme de control antitero de peste 3 milioane de lei. Și alte achiziții scumpe sunt în curs
Camera Deputaților cumpără sisteme de control antitero în valoare de peste 3 milioane de lei în ciuda problemelor economice cu care se confruntă guvernul dar și a altor achiziții precum limuzine, fotolii noi ori măsuțe de cafea care se află în curs.
Conform caietului de sarcini, Camera Deputaților cumpără aparate cu raze x, porți detectoare și detectoare de metale destinate controlului tehnic antiterorist. „Utilizarea unor sisteme de control antitero noi cu caracteristici tehnice superioare va permite controlul de securitate rapid și fără întrerupere și ar oferi un înalt grad de securitate”, susțin deputații.
Valoarea totală estimată este de peste 3,2 milioane de lei, iar motivul invocat de către Camera Deputaților este că actualele sisteme sunt vechi și stricate
Guvernul a modificat legea în timpul grevei din educație, astfel că profesorilor greviști le-ar fi afectată vechimea în muncă
Miercuri, în cea de a treia zi a grevei generale din educație, Guvernul a modificat prin ordonanță Legea dialogului social, astfel încât profesorilor protestatari le-ar putea fi afectată vechimea în muncă, reclamă Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor.
„Au promovat prin ordonanță de urgență modificarea legii dialogului social, în sensul în care din momentul acesta cadrele didactice care intră în grevă ar fi afectate la vechime.
Deci, iată răspunsul unui guvern care are tupeul să vină să spună cât de interesat este de soarta învățământului românesc”, a declarat Marius Nistor.
Conform surselor, pe lângă afectarea vechimii angajaților care intră în grevă după intrarea în vigoare a ordonanței, ar putea fi afectată și participarea la Definitivat pentru tinerii profesori. Aceștia, prin participarea la grevă, ar putea să nu mai facă vechimea necesară pentru a putea participa la examenul de definitivare în Învățământ.
Ca de obicei țara arde și baba se piaptănă. Te doare capul de orice lipsă de decență din partea aleșilor. Te apucă greața sau chiar îți vine să vomiți. Nesimțirea lor bate toate recordurile. Cât despre liderii sindicali nu mă miră veniturile lor. Trebuie și ei să fie în “rând cu lumea”. Ce dracu!