≡ Meniu

Singurele 3 metode de a face mai mulți bani

Da. Doar trei.

Mă refer aici la cei care aveți o afacere sau chiar o mini-afacere, nu la salariați sau orice altă categorie care înțelege (prost) a face bani exclusiv prin a-și vinde timpul.

  1. Mai mulți clienți! Pare banal și anost, dar asta e singura metodă viabilă pe termen lung pentru orice întreprinzător. Pentru ca acest miracol să se și materializeze, îți propun să te gândești foarte bine la răspunsul întrebării “Tu în ce business crezi că ești?“.

    Recompensarea recomandărilor aduce cu sine cele mai mari beneficii aici la metoda #1. Clienții tăi existenți îți vor aduce alți clienți prin recomandare pentru că tu (spre deosebire de concurență) îi vei recompensa pentru treaba asta.
  2. Valoarea mai mare a tranzacțiilor! Clienții tranzacționează cu afacerea ta, bani versus produse/servicii. Este evident că dacă mărești prețul, valoarea per tranzacție crește. Mă nedumirește din ce în ce mai mult de ce unii se prostituează, pur și simplu… Dacă serviciul/produsul tău este cerut, mărește frate prețul. Nu te comporta ca un fomist disperat!

    Ca să faci 2000 EURO din batoane de 1 euro bucata, tre’ să generezi 2000 de tranzacții (în online ele se mai numesc și conversii). Aceeași sumă se poate face cu doar 200 de tranzacții dacă vinzi ceva de 10 euro bucata, sau 10 de tranzacții a câte 200 euro fiecare. Fie vinzi același baton, dar mai scump (schimbi ambalajul, te repoziționezi, etc.), fie treci pe prăjituri sau produse mai de lux (diete naturiste bio, de pildă).

    Ai două avantaje majore prin mărirea valorii tranzacției:

    — valoarea percepută asupra serviciului/produsului tău crește. percepția asupra valorii unui produs se distorsionează profund în funcție de preț. cartea de 1 euro va fi mult subevaluată în comparație cu o carte (tot de 200 de pagini, să zicem), dar care costă 300 euro.

    — eforturile tale cu promovarea vor fi mult ușurate pentru că îți mărești profitul/tranzacție; cine crezi că își va permite o reclamă care aduce pentru fiecare 10 euro cheltuiți cu ea câte un client? cel care vinde batoane de 10 euro, sau cel care vinde produse de lux cu 200 euro bucata?

  3. Mai multe tranzacții/client. Mi se pare, de departe, cea mai eficace metodă de a face rapid mai mulți bani. E ca și cum ai avea propria mașină de tipărit bani.Ai nevoie de  bani? În loc să te duci la bancă, dai drumul la propria tipărniță dacă implementezi metoda 3.

    Cumpărarea repetată. Aici trebuie să ajungi. Nu e suficient că ai un client. Fă-l să cumpere de mai multe ori de la tine și dacă se poate, periodic. Predictibil chiar.

    Așa au apărut abonamentele, cardurile de fidelizare, serviciile de service și mentenanță.

    Repetabilitatea tranzacționării se poate obține prin vânzare “în sus”, “în jos”, “în lateral”, oferta unică, programe de continuitate și altele (promit să revin).

    A vinde din nou și din nou celor care deja te cunosc, care deja au încredere în tine și care deja te plac, are o probabilitate mult mai mare decât pentru a vinde unui străin. Și e mult mai fun. Trust me. Una e să-i vinzi din nou “lui nea’ Nelu” și alta e să încerci același lucru cu “Stimabilul Domn Popescu Ion” luat de pe stradă.

Acum nu-ți rămâne decât să implementezi cele 3 metode de mai sus în furnalul tău de vânzări (sau sales-funnel cum îi zice francezu’ :D).

Teoria fără practică nu valorează nici două cepe degerate. Mai ales în business.

Iată, avem și categoria “Vânzări“.

{ 1 comment… add one }

Leave a Comment

Următorul articol:

Articol precedent: