≡ Meniu

Aurora – UNICEF si PLX-145

Aurora – UNICEF și PLX-145, ce aflăm de la Eugen Lucan, reprezentant al Asociației ANGEL?

Criteriile din art 5 plx-145 sunt deja operabile prin fișele de “observație” din HG691/2015 pentru cei plecați în străinătate la muncă, HG dată în aplicarea L272/2004 (republicată), a protecției copilului.

În expunerea de motive a PLX-145, la pagina 4, în secțiunea 2.3. “Schimbări propuse”, se spune textual că “sunt clarificate și detaliate situațiile care POT GENERA SEPARAREA COPILULUI de FAMILIA SA” frază contrară titlului legii “PREVENIREA SEPARĂRII copilului de familie”;

Tot în 2015, UNICEF-ul a introdus în România un sistem tabletă-web-cloud, numit AURORA, care conține un chestionar foarte detaliat (cu peste 200 de întrebări). Conform algoritmului Aurora, se generează o vulnerabilitate doar dacă îndeplinești cumulativ 7 sau mai multe criterii de risc.

Art 5 din PLX-145 enunță criteriile dar nu spune nimic de cumulativitate, e suficient să pici pe unul din criterii și automat vei fi încadrat la risc de “separare”, iar criteriile în cauză acoperă peste 90% din familiile României!

Nici un astfel de sistem NU poate cuantifica dacă familia X își crește pruncii cu iubire, într-un cămin plin de căldură sufletească și într-o familie autonomă.

Atât fișele de observație din HG, criteriile PLX-ului, cât și chestionarul AURORA, au stat la baza introducerii conceptului numit “Observatorul Național al Copilului”, legiferat și el prin PLX-145;
Colectarea datelor de acest gen POATE sta la baza calculării unui “scor social parental” care POATE genera, in extremis, restricții parentale temporare sau permanente de tip GREENPASS PARENTAL.

Credeți că exagerez?

Să citim ce ne spun autoritățile noastre despre ONC și SINA.

ONC-ul este parte din SINA – Sistemul Național Informatic al A-D-O-P-Ț-I-I-L-O-R, conform comunicatului din 2 februarie 2023, sistem prin intermediul căruia Gabriela Firea afirmă că:

“Putem constitui, astfel, dosarul electronic al copilului în situație de risc: prevenire, protecție specială, adopție, dar și monitorizarea în urma adopției”;

Deci conform acestui sistem, pașii următori în cazul eșuării “prevenției” pot duce, de ce nu, inclusiv la adopție.

Nu credeți? Din nou, exagerez eu, oare?

Nici eu nu am crezut până când nu am analizat îndeaproape cazurile Smicală, Furdui, Bodnariu, Seiler, Gheorghe și Ben;

În cazul Seiler, deși o instanță a dispus reîntoarcerea copilului în sânul familiei sale, Jugendam-ul refuză să pună în executare decizia judecătorească, de peste DOI ANI!

Textele legale din Finlanda, Suedia, Germania, Spania, Israel și Danemarca, în baza cărora au fost “confiscați” acei copii din sânul familiei lor, sunt mult mai inofensive decât ceea ce avem acum ca “verbiaj legal” în Legea 272, HG 691 dar și în propunerea PLX-145 !!!

Dacă adăugăm și faptul că marți, 25 aprilie 2023, a intrat la Senat în plen, un COM care conține o directivă venită de la UE (vezi pct 9 din link) care urmează să devină Lege, prin care se dă liber la ADOPȚII de către cuplurile de același sex, mame surogat, etc — iată că avem și motivația pentru care se dorește de urgență acest ONC-SINA, ca “meniu” sau “catalog” din care să poată alege viitori părinți adoptivi (min 1:21:10, conform spuselor deputatei Rodica Boancă).

Așadar nici un stat, plasament, centru de zi sistem sau asistent nu poate suplini sau înlocui funcția unei FAMILII și căldura unui cămin PĂRINTESC!

Toate serviciile sociale necesare copiilor din România, aflați în situații DISPERATE și REALE de primejdie (abuz, pedo-viol, malnutriție, alcool, droguri, fără cămin, etc.) sunt DEJA reglementate legal, chiar excesiv reglementate, în opinia mea, în raport cu resursele și infrastructura de care dispune Statul Român;

Stimați politicieni, pentru a-i ajuta REAL pe cei 250.000 (cifră incertă) de copii care trăiesc fără apă curentă sau fără o masă caldă zilnică, NU avem voie să pășim pe calea ETATIZĂRII COPILULUI, cale bătătorită deja de către țarile UE, cu rezultate absolut SINISTRE pentru multe familii autonome și funcționale. (deja avem precedente aici și aici)

Îi salvăm pe unii care au nevoie de asistență, distrugându-i pe alții care nu au nevoie?

Stimată Doamnă Ministru Gabriela Firea, domnule Prim-Ministru Nicolae Ciucă, domnule Ciolacu, domnule Solomon, domnule Tătaru, NU cădeți în CAPCANA de a vă lega numele și carierele politice de inițiative legislative care ar putea pune bazele infracționalizării calității de PĂRINTE și a conceptului de FAMILIE doar pentru că Ghinea a scris PNRR-ul într-un anumit fel, incluzând jaloane ce conțin 64 de legi !!!

Apropo, domnule ex-ministru Tătaru, mai susțineți decăderea din drepturi părintești dacă un părinte refuză vaccinarea copilului?

Unde s-a mai pomenit așa ceva, bani contra legi anti-drepturi și contra-libertăți?

Concluzia acestui dialog a fost că banii din PNRR, din care NERAMBURSABILI nici măcar nu vor fi așa de mulți (max 16 mld eur), nu pot compensa NICIODATĂ o eventuală legalizare a CEDĂRII de drepturi și libertăți INDIVIDUALE, prin acele 64 de legi-jalon!

Societatea civilă românească nu va tolera o asemenea lașitate din partea politicienilor, NICIODATĂ!

Urmăriți această discuție aplicată cu un profesionist din domeniul asistenței sociale cu Eugen Lucan .

  • Viorica borcilă

    Aceasta lege nu trebuie votată,nu trebuie nici măcar sa existe .

  • dragos

    Spui “COM care conține o directivă venită de la UE (vezi pct 9 din link)” dar nu ma prind de link. Nu reiese de la pct 9 din link ca e vorba de adoptii de catre persoane de acelasi sex. Adica nu scrie exact. Sau nu m am prins eu. Rog lamuriri.

    • Aurelian

      Dragoș, vezi pct 9 de la acest link:

      “Propunere de Regulament al Consiliului Uniunii Europene privind
      competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și privind crearea unui certificat de filiație european – COM (2022) 695 final”

      https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2023-04-25&ComisieID=ef6b8beb-3954-4c3c-ac1a-5d6bb29bc003&NrSedinta=1

      • dragos

        La pct 9 nu apare ideea de ADOPȚII de către cuplurile de același sex, mame surogat, etc

        Iata textul
        “Propunere de Regulament al Consiliului Uniunii Europene privind
        competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și privind crearea unui certificat de filiație european – COM (2022) 695 final”

        Deci nu inteleg.

  • Tatieana Tanasă

    Trebuie abrogate și legile anterioare din 2004 și 2015, care erau deja aplicabile și care au “generat” acest plx 145!!!

{ 5 comments… add one }

Leave a Comment