Conferința „Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) – instituția care încalcă legea audiovizualului prin instituirea cenzurii și încălcarea libertății de exprimare”
Ce e de făcut cu CNA?
În urma insistențelor Clubului de Presă, vineri, 6.10.2023, timp de câteva ore, la Palatul Parlamentului, a avut loc o amplă dezbatere legată de cenzura CNA. Ea a fost inițiată de parlamentari ai partidului AUR. Alături de senatori și deputați au participat numeroși reprezentanți ai caselor de presă. În luările de cuvânt au fost înfățișate cazuri concrete, inclusiv înregistrări audio și video, care se constituie în probe ale abuzurilor săvârșite de reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului, care cenzurează din ce în ce mai mult presa, sub pretextul protejării cetățeanului.
Cu acest prilej, au fost avansate o serie de soluții care vizează schimbări necesare ale legislației, astfel încât, în viitor, reprezentații CNA să nu mai aibă posibilitatea de a săvârși abuzuri împotriva libertății presei. Enumerăm mai jos câteva dintre aceste propuneri avansate:
🔴 Modificarea ordinului CNA privind posibilitatea rediscutării unei sancțiuni în sensul că nu se va mai supune la vot rediscutarea sancțiunii, ci vor fi audiate obligatoriu părțile vătămate dacă solicită rediscutarea, și va fi supusă din nou la vot sancțiunea respectivă.
🔴 Amenzile aplicate de către CNA să nu mai aibă titlu executoriu cât timp se soluționează contestația formulată în instanță de către partea vătămată.
🔴 Dacă CNA pierde în instanță, instituția trebuie să despăgubească moral instituția de presă pe care a prejudiciat-o prin sancțiunea anulată cu o sumă reprezentând un procent din cuantumul amenzii aplicate.
🔴 Bilanț anual al CNA, în sensul că dacă un procent consistent (de discutat) din amenzile aplicate sunt anulate de către instanțe, trebuie să fie evaluați și înlocuiți membrii care au votat amenzile respective pentru că obligă statul la cheltuieli de judecată și despăgubiri pentru părțile vătămate.
🔴 Modificarea legii 544/2001 în sensul reducerii termenului în care pot fi transmise informațiile de interes public de la 30 de zile la 10 zile și atragerea răspunderii contravenționale pentru fiecare zi de întârziere dacă termenul este depășit în mod nejustificat.
🔴 Stabilirea unor criterii clare cu privire la modul în care se aplică sancțiunile pentru încălcarea articolelor din codul audiovizualului pentru a evita situații de tipul “dublă măsură”. De exemplu, un furnizor de servicii media primește o amendă diferită de alt furnizor media pentru încălcarea aceluiași articol
🔴 Asociațiile profesionale de breaslă din presă au calitate procesuală de drept în litigiile dintre CNA și instituțiile de presă, putând interveni în fața Consiliului și în fața instanțelor de judecată în apărarea acestora, inclusiv de a depune și solicita probe în apărare.
De asemenea, printr-o nouă lege de organizare a CNA, este necesar ca la ședințe să fie prevăzută obligația strictă a prezenței tuturor membrilor acestora. În absența întrunirii cvorumului, prin lege, deciziile CNA urmează să fie invalidate. Va fi obligatoriu ca fiecare membru CNA să-și motiveze în scris votul și verdictul dat, iar de asemenea, când CNA aplică o sancțiune, să motiveze argumentele care au condus la respectiva decizie. A fost de asemenea avansată propunerea ca amenzile aplicate caselor de presă să se constituie într-un fond de susținere a unor operatori audio-video.
Am avansat ideea de a reînnoi demersurile anterioare pe lângă Senat și Camera Deputaților, astfel încât să fie organizate fie dezbateri separate, în comisiile pentru cultură și mass-media, în cadrul cărora să se găsească față în față reprezentanți ai CNA și reprezentanți ai organizațiilor de presă, fie o dezbatere în cadrul comisiilor reunite. În mod explicit, obiectul acestor dezbateri sunt abuzurile CNA și probele care confirmă această stare de lucruri. Dacă o asemenea discuții nu vor avea loc, participanții la dezbaterea de la Palatul Parlamentului au decis să solicite Clubului de Presă ca acesta să se adreseze celor mai importante organizații din lume, care apără libertatea de expresie, pornind de la premisa că legislativul din România este incapabil să facă ordine.
Au existat și opinii conform cărora, dacă asemenea practici CNA nu vor fi urgent asanate, instituția ar trebui desființată și recreată în baza unor legislații noi, la elaborarea cărora să participe alături de parlamentarii partidelor politice și reprezentanții Clubului de Presă.
Clubului de Presă
07.10.2023