≡ Meniu

Amenințări “pe față” ale psihopaților OMS-Europa: Vaccinați-vă și purtați mască. Altfel vă vom băga în lockdown!

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens.


OMS amenință cu noi constrângeri legate de vaccinare, deși aceasta s-a dovedit a fi nu doar ineficientă în fața infectării (vedeți declarația lui Fauci) însă se poate observa și o slăbire a sistemului imunitar al persoanelor vaccinate care au început să ocupe cele mai multe paturi în spitale.

Ca o primă paranteză, ieri în România, din cele nouă decese Covid raportate, cinci au fost ale vaccinaților și patru ale NEvaccinaților (dați și join canalului meu de Telegram).

Cu toate acestea OMS vrea să ne vaccinăm, șantajând populația globului că, în caz contrar, va recomanda din nou lockdown.

”Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să devină disponibile în toamnă.

Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge. ”Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat Hans Kluge.

A doua paranteză, conform acestui studiu (care conține o meta-analiză a bazelor de date din surse oficiale) publicat pe site-ul Applied Economics, Global Health, and the Study of Business Enterprise în cadrul Johns Hopkins Krieger School of Arts and Sciences din Baltimore, per total lockdown-urile nu au redus mortalitatea Covid, iar acolo unde a făcut-o, nu s-a reușit decât o reducere a mortalității cu maxim 0,2%(nu 2%, 0,2%, adică 2 la mie !!!).

”Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută”, cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.

”Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise dar şi asupra administrării celei de-a doua doze booster de vaccin (adică a celei de a patra doze mARN într-un interval de doar 18 luni).

Închei cu a treia paranteză prin care introduc în discuție această declarație a lui Marco Cavaleri, șef al Strategiei de Vaccinare din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care preciza în 11 ianuarie 2022 într-o conferință de presă, că “În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare ar putea face parte din planurile de contingență, vaccinarea repetată, la intervale scurte de timp, nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”.(citat tot de Reuters)

Oficialul EMA și-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a autoriza câte un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a suprastimula sistemul imunitar al oamenilor și de a duce la oboseală în rândul populației.

Vezi și “porumbelul” scăpat de Fauci aici.

  • Ionel

    mai e ceva de comentat?
    doar de observat, daca si cati mai pun botu’ la…masca.

    • Aurelian

      Sau botul “în” mască :)))

  • Ovidiu

    Punctul pe i. Scurt și la obiect.

  • Alexandrina

    Pentru cine or fi scrise studiile, pentru ca “Ei” nu le citesc, nu le recunosc, nu le acceptă din moment ce nu se publică în mass-media lor nenorocită.

  • Dana

    Nu stiu daca raportarile au depasit penibilul %cu covid% sau %de covid%.. ,ma tem ca nu, cit timp unii au spor de masca 80% vor pune botul, subliminal daca nu constient…. Nimeni nu vb de noile simptome, ca sa citez din bideu # sunt bolnav dar ma simt minunat#… Pandemie e’ dar de prostie si manipulare, … Problem e cu ce Nava plecam, astia care suntem inca trezi, si unde…. 🤗

{ 5 comments… add one }

Leave a Comment